Pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, posesorii titlurilor oficiale de calificare prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008, trebuie să deţină Certificat de membru, eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Certificatul de membru este eliberat de OAMGMAMR prin filialele sale, la înscrierea asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în organizaţia profesională.
Documentele necesare înscrierii / reînscrierii în OAMGMAMR – Filiala Brăila:
- Cererea de înscriere/reînscriere și Declarația de neprofesare – disponibile pentru descărcare sau la sediul organizației.
- Certificatul de cazier judiciar, în original – Documentul poate fi obținut fizic, gratuit de la Poliţie, imediat ce este solicitat, sau online, prin portalul guvernamental www.ghiseul.ro
- Adeverința care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior de către medicul de familie al solicitantului, și avizul psihologic, eliberat pe baza unei evaluări psihologice realizate în cadrul unei unități specializate acreditate, valabil potrivit prevederilor legale (vezi OUG 8/06.03.2025, art. III, lit.e). Asigurați-vă că adeverința de la medicul de familie și avizul eliberat de psiholog sunt numerotate, datate, completate, semnate și parafate.
- Copia certificatului de naștere
- Diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului, fără bacalaureat. (Original + copie)
- Documente de studii (adeverință provizorie, certificat de calificare profesională sau diplomă de licență) care atestă formarea în profesia de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical. (Original + copie)
*Adeverința este un document provizoriu, valabilă maxim un an de la data emiterii!
*Pentru cei care au absolvit studiile postliceale sau universitare medicale în altă țară, este necesar și atestatul de echivalare a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației. - Copia certificatului de reatestare profesională, dacă este cazul
- Documente privind schimbarea numelui (certificatul de căsătorie etc.), dacă este cazul
- Copia cărții de identitate
- Copie – dovada plății taxei de înscriere/reînscriere (100 RON).
Titularul își asumă întreaga responsabilitate privind autenticitatea documentelor.
Taxa poate fi achitată în unul din conturile de mai jos :
- Cont bancar deschis la BCR-BRAILA
RO94RNCB0048025911850001
- Cont bancar deschis la CEC BANK-BRAILA
RO52CECEB00030RON2232769