În data de 23 mai 2026, OAMGMAMR – Filiala Brăila a organizat cea de-a III-a ediție a Galei Premiilor de Excelență în Asistența Medicală, un eveniment dedicat recunoașterii performanței profesionale, implicării și devotamentului asistenților medicali și moașelor din județul Brăila.

În cadrul acestei ediții au fost depuse 17 dosare pentru cele 5 secțiuni de premiere. În urma procesului de verificare și validare, 9 dosare nu au îndeplinit criteriile prevăzute în Regulamentul Galei. După analiza documentației și deliberările comisiei de jurizare, au fost acordate următoarele distincții:
🏆 Premiul pentru Întreaga Activitate
A fost acordat doamnei Zainea Milica, asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.
Nominalizare realizată de: asistent medical Tureac Ionela.
🏆 Premiul pentru Leadership în Îngrijiri de Sănătate
A fost acordat doamnei Mănuc Adriana Mina, asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.
Nominalizare realizată de: Dr. Țovârnac Andreea – Nicoleta.
🏆 Premiul pentru Colegul Anului 2025
A fost acordat doamnei Anghel Aurelia, asistent medical în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila – Substația Însurăței.
Nominalizare realizată de colegii săi, asistenții medicali: Ion Gicuța, Sârbu Rica, Burlacu Ionela și Avram Marioara.
🏆 Premiul pentru Implicare în Sprijinul Comunității
A fost acordat doamnei Văsii Cristina, asistent medical în cadrul Cabinetului Medical Individual.
Nominalizare realizată de: Preot Grecu Marius Florin.
🏆 Premiul Special al Juriului
A fost acordat doamnei Soare Lenuța, asistent medical în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice „Caraiman”.
Acest premiu, acordat la inițiativa juriului, a avut la bază recomandările conducerii, prin domnișoara director a Direcției de Asistență Socială, Nicoleta Mihaela Oancea, precum și ale șefei Căminului pentru Persoane Vârstnice Caraiman, doamna Simona Georgeta Constantin, care au susținut această nominalizare.
Fiecare trofeu oferit în cadrul galei reprezintă o expresie a recunoștinței și a aprecierii față de cei care contribuie, prin profesionalism, integritate și dedicare, la creșterea standardelor profesiei și la îngrijirea pacienților.
Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă și valoroasă din partea profesioniștilor din domeniul medical. Au fost prezenți asistenți medicali din spitale, clinici private, laboratoare, cabinete medicale individuale, farmacii, centre de recuperare și tratament, rețeaua școlară, Direcția de Asistență Socială, Direcția de Sănătate Publică, Centrul de Transfuzii Sanguine, Centrul de Detenție Tichilești și alte instituții din domeniul sanitar, reflectând diversitatea și complexitatea acestei profesii.

De asemenea, evenimentul a fost onorat de prezența reprezentanților autorităților publice locale, respectiv a domnului Chiriac Francisk Iulian – președintele Consiliului Județean Brăila și a domnului Dragomir Marian Viorel – primarul municipiului Brăila, alături de manageri, directori medicali și directori de îngrijiri ai unităților sanitare din județ, precum și de liderii organizației sindicale SANITAS Brăila.
În semn de apreciere pentru activitatea și dedicarea profesională, au fost acordate diplome tuturor celor nominalizați care nu au obținut un premiu în cadrul acestei ediții.
Mulțumim sponsorilor care au contribuit la succesul evenimentului, suplimentând premiile acordate câștigătorilor și oferind invitaților daruri simbolice personalizate, contribuind astfel la atmosfera elegantă și festivă a galei:
Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală a reprezentat un moment de celebrare a vocației, profesionalismului și excelenței în domeniul îngrijirilor de sănătate. Prin această inițiativă, OAMGMAMR – Filiala Brăila își reafirmă respectul și aprecierea față de toți cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la sănătatea și sprijinul comunității.
Felicitări tuturor nominalizaților și câștigătorilor!
Accesați următorul link pentru galeria foto: https://photos.app.goo.gl/4ZSQMjs1PajssVwF6